Andrei Breahnă
Managing Partner GAEP Gallery
Antreprenor
Fondatorul Art Set by GAEP
După finalizarea studiilor la Academia de Studii Economice din București și în Franța, Andrei și-a început cariera la Paris, în cadrul unor companii globale în domeniul tehnologiei, unde a avut varii roluri manageriale la nivel internațional. În 2012, a absolvit masterul în Managementul Activităților Artistice și Culturale la INSEEC, Franța. Din acel moment, marea sa pasiune pentru artă s-a transformat în principala sa activitate profesională.
Revenind în România, în 2014 a co-fondat GAEP Gallery împreună cu soția sa, arhitecta Raluca Șoaita.
Din 2014 până acum, galeria a prezentat peste 45 de expoziții la sediul propriu și online, care au prezentat noi lucrări de artă ale unor artiști internaționali, introduși astfel publicului din România. Totodată, GAEP a participat la peste 25 de târguri internaționale de artă.
Excelenta colaborare a lui Andrei cu artiștii reprezentați de Gaep și preocuparea lui constantă de a urma standardele internaționale în activitatea sa i-au adus recunoașterea la nivel mondial: Opening Prize at ARCOmadrid 2019, cu o prezentare solo a artistului Ištvan Išt Huzjan și Sardi per l’arte Back to the Future Special Mention at Artissima 2017, cu o prezentare solo a artistei Marilena Preda Sânc.
Antreprenor energic și ambițios, Andrei este un „jucător al schimbării”, parte dintr-o generație nouă de antreprenori locali, care și-au propus să genereze o schimbare profundă a societății noastre.
El a creat Art Set by GAEP, pornind de la principiul ferm că schimbarea reală poate fi declanșată de oportunități și experiențe care să valorizeze calitățile și creativitatea personală – ceea ce conduce la atingerea obiectivelor profesionale și de viață ale oamenilor.